O alta mentalitate

Nimic nu se va schimba în România, dacă nu vom schimba mentalitatea !!!

Chiar dacă am avut situații dezastruoase și evenimente, care au făcut înconjorul lumii, în România nimic nu s-a schimbat !

A trecut un an de la evenimentele de la Torino, unde românii au fost împrăștiați cu gaze lacrimogene în ziua alegerilor și tot nu avem legi corespunzătoare pentru a evita din nou asemenea evenimente.

Acum, avem victime și nu este pentru prima dată !!! și tot nu s-a schimbat nimic !!!

Cine ne garantează că tot ei vor schimba ceva ???

Dar nu putem face nimic ... totul ține de mentalitate !!!

Gând ...

Înainte de a fi reprezentant al unui partid politic sau un cetățean, care dorește să se implice mult în viața politică a României sunt om.
Nu vreau să scuz sau să apăr pe nimeni. Văzând acest dezastru mă întreb, dacă sunt demn să merg înainte. Nu este o demisie sau un gând de retragere, este doar un semnal de alarmă pentru mine, pentru actualii și viitorii oameni, care doresc să se implice în bunul mers al societății civile.
Trebuie să fim demni de încrederea cetățenilor, să avem grijă de cei care speră în noi, cei care ne dau "pâinea și cuțitul" pentru viitorul lor și al copiilor.
Este un gând ... 
Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit și să-i aibă în pază pe cei care au supravetuit !!!
AMIN !
Pavel Croitoru

O uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de “românesc” să fie mai mare decât “uman”, “genial”, “frumos”.

“Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.
E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică! Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de “românesc” să fie mai mare decât “uman”, “genial”, “frumos”. “
- Mihai Eminescu

Votul prin corespondență: de la lege la adevăr. Guvernul din Exil.

Adevărul gol-goluț este că niciunul, dar absolut niciunul din liderii politici de la București, dintre cei care trag sforile puterii, NU CONSIDERĂ DIASPORA O PRIORIATE. Mai mult, o disprețuiesc. De la funcțiile cele mai importante în stat, până la liderii vocali de partide. Declarațiile de dragoste sunt, absolut toate, pure ipocrizii!

Diaspora a fost folosită la prezidențialele din 2014 în mod tehnic, ca masă de vot și pentru a răsturna votul din țară, printr-o strategie de laborator. S-a folosit, cu destul cinism, marea frustrare și ura, legitime, ale românilor plecați (de fapt alungați de un stat corupt și nedemn), într-un joc electoral închis. După alegeri, politicienii care au câștigat, dar și cei care au pierdut, au rămas cu ”beleaua” pe cap, cu promisiunile făcute.

Legea electorală, care alocă un numar nesemnificativ de mandate pentru diaspora, precum și așa-zisul vot prin corespondență sunt, de fapt, praf în ochi, pentru naivi. Cheia problemei stă cu totul în altceva. Atâta vreme cât diaspora nu este organizată, iar românii din afară sunt dezbinați, umiliți de statul român și, mai ales săraci, fără putința de a pune condiții, la București vor fi tratați cu festivisme, minciună și ipocrizie, ca niste fugari. Votul diasporei nu trebuia, de la bun început, tratat ca o chestiune tehnică, de tip cantitativ, ci, mai mult ca o formă de acțiune politică împotriva unui stat corupt, ca un act de acuzare, ca o formă de protest. Nu votul, ci vocile civice. Ma gândesc dacă, raportat la situația disperată a românilor din afară, nu ar fi cazul, dragi compatrioți, să vă organizați într-un Guvern în Exil… 

sursa:Votul prin corespondență: de la lege la adevăr. Guvernul din Exil.

Pavel Croitoru, primul român din diaspora în conducerea unui mare partid românesc, vicepreședinte la PNȚCD 09 OCTOMBRIE 2015

Pavel Croitoru, 41 de ani, originar din Iași, a fost ales în funcția de vicepreședinte al PNȚCD, fiind unul dintre puținii români din diaspora care au ajuns într-o funcție atât de înaltă într-un partid politic din România.

Cu o bogată experiență politică, atât în țară cât și în Italia, acolo unde locuiește în prezent, Croitoru ne-a declarat că nu s-a înscris în partid considerând acest lucru ca o trambulină către Parlament sau vreo funcție publică, ci pentru că în trecut a mai activat în cadrul PNȚCD iar speranțele pe care le-a dat Klaus Iohannis, în opinia sa, au dispărut. ”Am pornit un proiect de identificare a unor persoane reprezentative și dorite de comunitatea noastră aici în Italia...” ne-a spus el.

A fost membru PNȚCD începând cu anul 1992, apoi, în Peninsulă a activat la UDRI (Uniunea Democrată a Românilor din Italia), în funcția de secretar general și în prezent la AR (Alianța Românilor), formațiuni politice ale românilor din Italia.



Când ai venit în Italia și care au fost motivele pentru care te-ai decis să pleci din țară?

«Pentru prima oară am ajuns în Italia în 2000 cu dorința de a ajunge în Elveția, dar destinul a decis să rămân aproape de Elveția la 30 km, într-o zonă deosebit de frumoasă pe Lago Maggiore, motivul principal fiind dorința de a realiza ceva mai mult, decât ar fi oferit la aceea vreme România.»

Ai întâmpinat probleme de când trăiești și muncești în Peninsulă?

«Românii au capacități deosebite care reușesc să le demonstreze în "vremuri de criză". știu doar că am muncit enorm de mult pentru a învăța două meserii care să-mi permită un trai decent. totul se bazează pe voința, seriozitate și cinste.»

Când ai început activitatea în cadrul partidului și care a fost momentul în care ai reluat legăturile?

«Sunt membru PNȚCD din martie 1992 și imediat după ce președintele Iohannis și-a anunțat echipa prezidențială am reluat legătura cu partidul. În acel moment am simțit că ultima speranță a românilor din țară și străinătate nu este absolut deloc pe făgașul cel bun. Cu tărie afirm că am avut intuiție bună, lucrurile decurg deosebit de rău ...»

«PNȚCD este cel mai semnificativ partid creștin democrat din România, care militează pentru unitate națională, morala creștină, democrație și nu în ultimul rând dreptate socială. Sunt cu adevărat valori care lipsesc altor partide din România, ca să nu mai vorbim de faptul că suntem un partid în care corupția nu există»

Crezi ca PNȚCD poate fi o alternativă pentru România și cetățenii ei din afara țării? De ce?

«PNȚCD este o alternativă pentru toți românii din țară și din afară granițelor! Din păcate lucrurile merg rău de tot și asta o demonstrează faptul că avem în afară granițelor 4-5 milioane de români și în fiecare an pleacă cel puțin 200.000 de români. Avem sate întregi părăsite, pământ nelucrat și copii lăsați acasă în grija rudelor sau a prietenilor, pe când avem tot ce ne trebuie acasă, acasă în România.»

Ce planuri are partidul în afara țării?

«PNȚCD propune românilor un program politic care poate fi găsit pe www.pntcd.ro și curând vom avea și un program destinat românilor din străinătate cu o serie de măsuri legislative, care să încurajeze repatrierea acestora. PNȚCD prin reprezentanții săi din afară granițelor și-a propus să aducă ACASĂ în PNȚCD toată suflarea țărănistă, bineînțeles acordând maximă atenție tuturor celor care doresc să vină alături de noi.»



Vei candida pentru Parlamentul României?

«Am pornit un proiect de identificare a unor persoane reprezentative și dorite de comunitatea noastră aici în Italia. Acest proiect este în curs de desfășurare, necesită câteva întâlniri mai particulare și apoi vom face un sondaj de opinie cu speranța că redacția Gazeta Românească ne va da o mână de ajutor, cum mereu a făcut acest lucru în străinătate. Cum am mai declarat sunt persoane cel puțin la fel de bine cotate ca mine, ce merită să ajungă în Parlamentul României pentru a reprezenta interesele românilor din străinătate.»

Se vor organiza întâlniri în diaspora cu liderii partidului? E ceva deja programat?

«Întâlniri vor exista cu siguranță pe viitor cu asociațiile românești din străinătate și imediat ce vom stabili un program al întâlnirilor vom anunța în timp util.»

Se vorbește despre posibile alianțe pentru alegerile de anul viitor?

«Pragul electoral de 5% forțează PNTCD să se gândească la o alianță electorală pentru alegerile parlamentare din 2016. în afară de PSD și PNL nimeni nu poate avea garanția că va atinge acest prag electoral. Așadar cu siguranță va exista o alianță electorală pentru anul viitor.»

Alianța Românilor va avea o colaborarea cu PNȚCD?

«În momentul în care am decis să revin activ în PNTCD am supus atenției membrilor fondatori o eventuală retragere din asociație. Scopul Alianței Românilor este bine definit, ceea ce nu a împiedicat încă de la început formarea noastră, indiferent de doctrina politică, mai ales ca membrii fondatori sunt liberali, social democrați și creștin democrați. Așadar "ALIANȚA ROMÂNILOR" merge mai departe cu tot grupul fondator și nu va fi sub influența niciunui partid politic din România sau Italia.»

Românii care doresc să ți se alăture, unde ar putea să te contacteze?

«Cei care doresc să se alăture PNTCD o pot face pe site-ul www.pntcd.ro completând cererea de adeziune iar de acolo secretariatul general va distribui fiecare cerere în funcție de județul sau țara de rezidență a solicitantului.»
sursa: Pavel Croitoru, primul român din diaspora în conducerea unui mare partid românesc

Interviu// Pavel Croitoru, vicepreşedinte PNTCD: „Consider că Italia trebuie să aibă un parlamentar din Diaspora și nu o persoană "impusă" de la București” Publicat în Joi, 24 Septembrie 2015 10:43 Scris de Eugen Cristescu

Înainte de a vă invita să citiţi un interviu cu Pavel Croitoru, recent ales vicepreşedinte al PNTCD, un român care locuieşte in Italia, ar fi bine să vă spun că este unul dintre prietenii mei de pe Facebook. Nu ne-am văzut niciodată până acum şi am dialogat, mai mult, în ultimele luni. I-am urmărit intervenţiile şi am observat că este o persoană decentă, care nu creează conflicte, cu un discurs elegant. Acestea sunt motivele pentru care am decis să fac un interviu cu Pavel Croitoru, căruia îi doresc succes dacă va decide să candideze la alegerile parlamentare din 2016 ca deputat sau senator din partea Diasporei.

Reporter: De când activați în PNTCD?

P.C: Am devenit membru în martie 1992 în cadrul Organizației Județene, acolo unde am fost și membru fondat al Organizației de Elevi.

Rep: Ce reprezintă pentru dumneavoastră funcția de vicepreşedinte al acestui partid?

Pavel Croitoru: Este o mare onoare, dar în același timp este o poziție de mare responsabilitate. O voi trata cu mare onoare și respect.

Rep: V-ați popus ca să reaprindeti spiritul țărănist în Diaspora, dacă în țară pare aproape imposibil?

P.C: Doresc să le mulțumesc colegilor mei din țară că au ținut cu multe sacrificii PNTCD în viața. Avem organizații județene bine organizate în țară, dar nu este suficient pentru a regăsi PNTCD în Parlamentul României. Este adevărat în Diaspora sunt mulți români care au spiritul țărănist în inimă și trebuie să-i aducem pe toți ACASĂ.

Rep:  Aţi declarat pentru Emigrantul.it că nu doriți să faceți organizații în Italia. Rămâneți pe aceeași poziție sau vreți să adaugati ceva?

P.C: Ceea ce am dorit să spun este că nu vom face organizații pe orașe sau comune, cum fac alte partide. Personal doresc ca împreună cu doamna Maria Rațiu (Torino) si cu alți țărăniști să identificăm imediat toată suflarea țărănista și să intram în anul electoral bine pregătiți pentru alegerile parlamentare.

Rep:  Intenționați să candidați din partea Diasporei la urmatoarele alegeri?

P.C: Circumscripția electorală 43 Diaspora are un număr de 6 parlamentari (4 deputați și 2 senatori). Italia este țara cu cea mai mare comunitate românească aproximativ 1.3 milioane din datele oficiale și încă 1 milion care nu sunt oficial înregistrați.

Consider ca Italia trebuie să aibă un parlamentar din Diaspora și nu o persoană "impusă" de la București, așadar sunt ferm convins că vom găsi cea mai potrivită persoană care va aduce rezultate și vă asigur că sunt persoane cel puţin la fel de bine cotate decât mine.

Rep:  Care sunt propunerile dv pentru românii din  diaspora, în noua calitate pe care o aveti?

P.C: Împreună cu colegii mei din "Alianța Românilor" asociație înregistrată în Italia și care nu este sub influența niciunui partid politic din România, am reușit să identificăm o serie de necesități politice și chiar economice pentru românii din Diaspora și chiar pentru românii care doresc să se repatrieze. Dar în primul rând este necesară o formă chiar și legislativă prin care Diaspora își poate alege într-un mod cât mai transparent posibil reprezentanții. Vă asigur că în acest moment, Guvernul României sau orice autoritate a unui stat în care avem comunități semnificative, care dorește un dialog cu aceste comunități nu au cu cine. Pot vorbi cu simpli președinți de asociații, care pot avea contact cu cei menționați mai sus, dar mereu vor fi contestați de către celelalte asociații. Este rușinos ca nici în 2015 să nu avem asemenea norme sau legi.

În concluzie,  PNTCD va supune atenției Diasporei o serie de Norme sau Legi ce vor duce la o corectă reprezentare a romanilor în lume, mărirea numărului de parlamentari și nu în ultimul rând facilități de repatriere.

Rep:  Există solidaritate printre românii din Diaspora sau e o calitate care ne lipsește noua românilor, în general? Ce putem face sa o redobandim?

P.C: Vă asigur că românii știu să fie solidari. Evident există și partea mai puțin dorită, dar acolo am putea interveni cu toții. Am putea cu adevărat să ne cultivăm mai mult spiritul civic, acel spirit de voluntariat și chiar să ne apropiem mai mult de Bunul Dumnezeu.
sursa: Interviu// Pavel Croitoru, vicepreşedinte PNTCD: „Consider că Italia trebuie să aibă un parlamentar din Diaspora și nu o persoană "impusă" de la București”

Pavel Croitoru – un emigrant din Italia – noul vicepreședinte PNȚCD

Pavel Croitoru, un ieșean rezident la Milano de mai mulți ani, este noul vice-președinte al PNȚCD din România.
Prin hotărârea nr. 4 a Comitetului Național de Conducere al partidului, din 19 septembrie 2015, Pavel Croitoru a fost numit noul vicepreședinte al PNTCD, precum și membru al Comitetului Național de Conducere al PNȚCD. Nu este vorba de o funcție pe Italia sau Diaspora, (deși în comunicat se specifică PNȚCD Diaspora) acest partid neavând filiale precum celelalte partide, a specificat noul vice-președinte ales Pavel Croitoru. La Congresul din 6 iunie al PNȚCD Pavel Croitoru primește propunerea, acesta având state vechi în rândurile partidului, netrecând vreodată în altă tabără, rămânând consecvent politicii acestuia (prim-vicepreședinte pe țară al organizației PNTCD a elevilor; în 1992 înființează Organizația de Tineret a PNȚCD la Iași).

În Italia, un grup de persoane „din străinătate” și nu din diaspora, cum îi place să spună noului ales, este cel care încearcă să revigoreze acest partid. „Eu nu vreau vreau să fac organizații, să umblu cu steagul PNȚCD prin Italia și să fac organizații la Verbania, Milano ssau Torino… Cam aceleași lucruri deja văzute și revăzute. Eu îmi doresc regruparea câtorva țărăniști cu care ne cunoaștem de mai mult timp și cu care vrem să ducem mai departe idealurile acestui partid trecut prin atâtea războaie și lupte. Am schimbat puțin stilul și nu ne dorim ca oricare lucru pe care-l facem să fie făcut pe Facebook, cu discuții interminabile fără sens, fără rost. ”

Nu există momentan o organizație a PNȚCD în Italia  dar partidul își dorește, individual sau în cadrul unei alianțe, să propună oamenii săi la viitoarele alegeri parlamentare.
sursa: Pavel Croitoru – un emigrant din Italia – noul vicepreședinte PNȚCD

PNȚCD CAUTĂ REPREZENTANȚI DIN DIASPORĂ PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE DE ANUL VIITOR

Congresul PNȚCD a hotărât să rezerve toate locurile pe listele sale din Circ. 43 Diaspora pentru românii din străinătateCongresul Extraordinar al PNTCD de la Pitesti Congresul Extraordinar al PNTCD de la Pitesti ANUNȚURI
Sâmbătă 6 iunie, la Piteşti, a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). La întâlnire au participat delegați din întreaga țară, dar și din străinătate.

Printre problemele care s-au discutat a fost şi situaţia românilor din diasporă și problemele lor specifice. După luări de cuvânt și dezbateri s-a ajuns la concluzia unanimă că "aceștia trebuie să fie mai bine reprezentați în Parlamentul României, Congresul hotărând să rezerve pentru ei toate cele şase locuri eligibile pe listele ce va fi depuse, cu ocazia alegerilor parlamentare de anul viitor, la Circumscripţia 43 - Diaspora", a declarat pentru Blasting News reprezentantul PNŢCD Diaspora, domnul Pavel Croitoru, care a participat la Congres.

"PNŢCD este primul partid care are o astfel de deschidere faţă de românii din străinătate, până în acest moment", a mai adăugat Pavel Croitoru.

După cum este deja cunoscut romănilor din diasporă, în Circumscripţia Electorală nr. 43 Diaspora pot fi aleși doar patru deputaţi şi doi senatori care să-i reprezinte, ceea ce este o anomalie, deoarece se pare că numărul românilor cu reşedinţa în străinătate oscilează în jurul cifrei de 4 milioane. Dacă am calcula că la fiecare 70.000 de români trebuie să fie un deputat, iar la 160.000 - un senator (conform Legii 35/2008), dintr-un calcul matematic foarte simplu rezultă că românii din diaspora ar trebui să aibă în jur de 57 de deputaţi şi circa 25 de senatori.

Deși au existat în Parlamentul României mai multe cereri în acest sens, ele nu au fost luate în considerare până în acest moment, parlamentarii noștri preferând status quo-ul. Aceeași soartă au avut-o, până astăzi, și proiectele de lege care solicitau introducerea votului electronic și prin corespondență, deși acestea au avut o mare susținere din partea PNL.

Românii din Italia au început deja să se organizeze pentru a găsi persoanele cele mai potrivite pentru această misiune. Italia si Spania, datorită numărului mare de români rezidenți, ar putea primi câte două posturi: unul de senator si unul de deputat. Congresul Extraordinar se va termina în acestă seară. Dacă vor apărea lucruri noi, le vom publica în zilele următoare.

Cei interesaţi pot să facă propuneri, pentru o perioada limitată de timp, contactându-l pe Facebook pe domnul Pavel Croitoru (Italia), reprezentantul PNȚCD Diaspora.
sursa: PNȚCD CAUTĂ REPREZENTANȚI DIN DIASPORĂ PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE DE ANUL VIITOR

Acordul cu AR face diferenta.

La sessione politica si è conclusa con una sensazione comune tra gli innumerevoli astanti: quella che il giovane rampante professionista ebolitano, candidato Sindaco del Centrodestra ebolitano, specie dopo l’accordo con “l’Alleanza dei Romeni“, si è distanziato dall’altra destra, mostrando tratti più moderati e rassicuranti, possa operare il 31 di maggio, un “sorpasso a destra” a danno del maggiorente Massimo Cariello, che fino a qualche settimana addietro sembrava essere più piazzato, e giungere al ballottaggio con l’alto competitor, il candidato del PD e del centrosinistra Antonio Cuomo.
http://www.massimo.delmese.net/84368/eboli-cuore-passione-sentimenti-e-programmi-e-cardiello-conquista-la-piazza/

Alianta Romanilor: Un pas in fata.

Prezenta unei delegatii din partea AR a fost necesara si benefica in acelasi timp atat pentru comunitatea romanilor din Eboli cat si pentru ebolitani.

 http://www.massimo.delmese.net/84347/eboli-e-la-destra-dal-volto-umano-cardiello-centrodestra-apre-ai-rumeni/

Eboli e la Destra dal volto umano: Cardiello (Centrodestra) “apre” ai Rumeni

Pubblicato il 19 aprile 2015 in Comunicati Stampa, Cronaca, Eboli, In primo piano, Politica

La Destra dal volto umano di Damiano Cardiello, scavalca la Sinistra e il PD e in controtendenza rispetto a tutti, alleati e non, apre le sue liste ai Rumeni. Cardiello riceve la delegazione di “Alleanza dei Rumeni” che si è costituita per favorire il dialogo e l’integrazione tra gli immigrati e gli italiani. Il tema della discussione “Integrazione e rispetto dei diritti” e candida nelle sue liste Elena e Marius. EBOLI – “La comunità romena nella Piana del Sele – dice il Candidato Sindaco del Centrodestra ebolitano Damiano Cardiello in apertura della conferenza stampa appositamente convocata per comunicare l’importante accordo stipulato con “Alleanza dei Rumeni” l’organizzazione che si è costituita, anche come Partito, ormai già da un anno per favorire il processo di integrazione tra la comunità romena in Italia e gli italiani – è presente con 1000 cittadini. - Un numero considerevole se si tiene conto che nella Piana del Sele risiedono e lavorano circa 4500 tra comunitari ed extracomunitari regolari, oltre un numero che si stima intorno ai 1500 clandestini di varie etnie, in tutto circa 6000 e oltre persone, delle quali circa l’80 % domicilia o risiede nel Comune di Eboli, impegnati nei vari lavori per lo più nelle aziende agricole e nelle aziende di trasformazione dei prodotti agricoli. Delegazione Alleanza dei Romeni- Damiano Cardiello

Un “colpo” quello di Damiano Cardiello che ricevendo la delegazione di “Alleanza dei Romeni“, composta dai rappresentanti fondatori: Adrian Nicolae Nita, membro di AdR di Roma; Marius Doganu di AdR di Verona; Giulio Galeotti Del Re, Presidente di “Iuraconsult” che si occupa dei diritti e fornisce l’assistenza anche legale e civile alla Comunità romena; e l’Avvoccato Isabela Giubelon del foro di Avellino operante anche a Salerno; apre a determinati temi che purtroppo sono la causa di molti dei pregiudizi che gli italiani hanno nei confronti degli stranieri immigrati, a seguito di campagne, politiche e mediatiche anche di stampa e di TV, le quali sfruttando il dato oggettivo delle rapine, dei furti e di tutta una serie di atti delinquenziali compiuti anche da delinquenti comunitari ed extracomunitari e soprattutto delinquenti nostrani, allontanano tutti i processi di integrazione e di dialogo con le varie comunità, solcando un fossato che con il tempo rischia solo di peggiorare se non si interviene adeguatamente con una serie di politiche concrete che attenuino, smussino e costruiscano basi di convivialità tali da avvicinare e integrare chiunque venga in Italia alla ricerca del Lavoro e soprattutto di una nuova vita lasciandosi alle spalle quella magari più grama fatta di sofferenze e spesso di prevaricazioni e di torture, Un colpo quello della destra locale, sia per i 1000 romeni residenti nella Piana del Sele,  e specie se si tiene conto che in Città si presenta divisa, con due raggruppamenti ben distinti, entrambi con partiti che a livello nazionale, come la “Lega Nord” e “Noi con Salvini“, “Fratelli d’Italia-An“, “La Destra” e “Forza Nuova” hanno fatto degli immigrati un loro cavallo di battaglia, salvo poi come è accaduto nel Lazio, che nelle manifestazioni politiche si vuule buttare tutti gli immigrati a mare e magari poi andarli a soccorrere guadagnandoci sopra e ricavando somme, a loro detta, molto più remunerative del traffico di droga. E su questi presupposti che Damiano Cardiello lancia la sua sfida: quella di presentare un Partito, Forza Italia, e una coalizione di centrodestra, “dal volto umano“, che vuole dialogare ed aprire verso tutte le comunità straniere presenti nel nostro territorio, iniziando appunto dai Rumeni, “invadendo” in perfetta controtendenza rispetto alla destra in generale, il campo di azione della sinistra estrema e del PD. Almeno in futuro non diventerà discriminante coinvolgere, chiedere voti e partecipazione agli extracomunitari, e non si accuserà solo quei partiti di voler “sfruttare” la condizione degli stessi lavoratori comunitari o extracomunitari residenti, chiedendogli di votare per il proprio partito o partecipare alle Primarie di Partiti. Damiano Cardiello lo sottolinea, facendo intendere naturalmente, per evitare ogni dubbio, che questa apertura ovviamente è riservata a tutti quelli che vengono in Italia a lavorare e vogliono integrarsi, bocciando senza mezzi termini quelli che al contrario delinquono. Quindi:  Integrazione e rispetto dei diritti. – sottolinea Cardiello lasciando spiegare a loro stessi le motivazioni che li hanno spinti a partecipare a questa campagna elettorale cittadina  e aggiunge – Deve cambiare il giudizio verso queste comunità.

Marius Doganu da 20 anni in Italia a Verona interviene, sottolinea e chiarisce: “Vogliamo trovare un sistema di dialogo. Spesso la mancanza di dialogo crea problemi. Vi sono doveri e diritti, ma soprattutto integrazione. Per questo riteniamo si debba partecipare a tutte le iniziative, ivi compreso quelle dei Partiti e istituzionali, e per questo pensiamo di far partecipare chi volesse della nostra comunità alla vita politica locale. Ogni straniero che viene non è ben visto. Oggi noi siamo in Italia. I miei figli sono italiani e anche io lo sono, noi pensiamo che dobbiamo comunicare e lavorare per cambiare l’immagine, ma dobbiamo anche ascoltare. – e conclude - Comunicare è una cosa, sentire è un’altra cosa”.

Adrian Nicolae Nita di Roma, da 8 anni in Italia e anche lui come Doganu fondatore di “Alleanza dei Rumeni”, aggiunge: “Non è colpa di nessuno se si emigra e solo per cercare di cambiare vita, e magari lasciarsi alle spalle altri affetti e altri ricordi fatti anche di sofferenze. Si emigra per lavorare e lo sforzo più grande è quello dell’integrazione. Dobbiamo integrarci e cercare di essere più vicini ai problemi del Paese, dobbiamo mettercela tutta e insieme anche l’Italia deve fare qualche passo avanti perché questo avvenga. Noi dobbiamo costruire insieme l’Italia, una nuova Italia multiculturale e civile. Pensiamo che partecipare direttamente alla vita politica locale come alle elezioni comunali anche a Eboli, significa avere rispetto e dare rispetto. Dobbiamo capovolgere l’immagine dei rumeni. – e conclude – Dobbiamo insieme combattere anche alcuni fenomeni che portano allo sfruttamento dei cittadini immigrati rumeni o di altre provenienze e etnie. In Italia siamo 1 milione e mezzo. Noi vogliamo collaborare contribuire con i nostri figli, che sono italiani, come del resto lo sono anche io, perché sia tutto diverso e sento che possiamo farcela“. Interviene anche Giulio Galeotti Del Re, Presidente di “Iuraconsult” una Società che fornisce assistenza, soprattutto legale alla comunità Romena:  “Ci occupiamo di diverse problematiche e operiamo e guadagniamo solo se le storie vanno a buon fine. Siamo nati da 7 anni e lavoriamo con la comunità rumena ed altre. Ci hanno chiesto sostegno e noi ce lo diamo”. Tra i presenti anche l’Avvocato Isabela Giubelon del foro di Avellino operante anche a Salerno che tiene a sottolineare – “Io sono avvocato su Salerno e svolgendo la mia professione vivo in prima persona i drammi e le condizioni di uomini e donne che proprio per essere lavoratori immigrati, sebbene regolari, vivono la loro esistenza sfruttati e mal pagati. Parliamo di lavoratori e non di altro. – e riferendosi a chi delinque o ai Rom aggiunge -  Noi romeni stessi abbiamo molte difficoltà con i Rom e con il loro riufiuto all’integrazione e abbiamo fifficoltà con coloro i quali delinquono, ma è una condizione che appartiene a tutti i Paesi e a tutte le etnie. La delinquenza è senza frontiere. Riteniamo però che ogni sforzo si debba compiere per affermare i dirittifondamentali di convivenza civile isolando chiunque in questo quadro non si riconosce. Purtroppo anche in questo c’é ancora troppa strada da percorrere. Noi vogliamo farla insieme per cambiare insieme l’Italia“. La comunità Romena attraverso “Alleanza dei Rumeni” vuole partecipare attivamente alla vita politica del Paese, per il momento in Italia ha solo 2 consiglieri comunali: Uno a Verbania e l’altro a Torino, e conta che i due candidati Elena Azoitei e Marius che risiedono ad Eboli e che appoggiano Damiano Cardiello Sindaco, vengano eletti, proprio per farsi portavoce delle tante problematiche che affliggono il nostro territorio e per contribuire dialogando ad un processo reale di integrazione. Era presente all’incontro anche il Senatore di FI Franco Cardiello , il quale ha ascoltato i vari interventi ed ha promesso di farsi promotore di alcune iniziative che vogliono tendere a migliorare le condizioni degli immigrati regolari nella Piana del Sele ed ha aggiunto: “Noi rispettiamo i diritti degli immigrati che vogliono lavorare e l’esempio di Elena Azoitei o di Marius è emblematico di come ci si può integrare e partecipare ad una comunità”. Va da se, che la posizione di Damiano Cardiello è encomiabile, soprattutto se si tiene conto di quello che avviene nel resto d’Italia e non solo, quello che è avvenuto anche quì da noi, nella nostra provincia e nella nostra Piana. Si ricorderà i Sit In di Forza Nuova e quello che proprio nella Piana di Fratelli d’Italia-AN, che neanche a farlo a posta si svolgeva proprio in piena campagna delle Primarie del Partito Democratico, rispetto alle quali poi ci sono state anche delle indagini della magistratura che a giudicare dagli atti processuali sembra siano stati più rivolti all’indirizzo politico che rispondenti al codice Penale. Ma tutto è bene quel che finisce bene, e soprattutto, nel caso degli immigrati che siano Rumeni, Polacchi, Ucraini, Algerini, Marocchini, senegalesi, Indiani o altro, ricordiamo loro e ricordiamo a noi, appunto, che ci sono i diritti e ci sono anche i doveri, ma ricordiamo ai politici che non si accorgano di loro solo per cercargli il voto per poi dimenticarsene il giorno dopo e magari discriminandoli proprio rispetto al voto. Intanto, nella mattinata di oggi, Cardiello affronterà la Piazza, con il suo primo comizio da candidato. I riflettori sono tutti puntati su di lui, specie dopo i comizi molto partecipati di Massimo Cariello Candidato per un Raggruppamento di liste civiche più alcuni partiti, e di Antonio Cuomo, Candidato del PD e del centrosinistra.

Adresa primită de la Președinția Romaniei.

Va prezentam adresa primită de la Președinția Romaniei:
"Am luat cunostinta din petitia adresata Presedintelui României, domnul Klaus Iohannis, despre solicitarea dumneavoastra. În vederea analizarii problemelor semnalate, petitia dumneavoastra a fost trimisa la Ministerul Afacerilor Interne, cât si la Autoritatea Electorala Permanenta. Urmeaza ca, în termenul legal, institutiile sesizate sa comunice, Administratiei Prezidentiale si dumneavoastra, solutia adoptata". Cu stima, Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu

Referitor la petitia adresata Presedentiei si la articolul aparut in data 04/03/2015


Asociatia politica „Alleanza dei Romeni” – „Alianța Românilor”, cu sediul in Torino- Italia,fondată conform Art. 36 Codice Civile și Art. 18 și 49 din Constitutia italiana ,    cu aleasă consideraţie, sincer respect şi încredere pentru Domniile-Voastre, vă transmitem prezenta scrisoare, care conţine o propunere de lege ferenda, pe care, din perspectiva noastra , de cetăţeni români, aflaţi în prezent în străinătate, o considerăm utilă şi necesară a intra în reglementarea normativă a Statului român. Aşadar, vă adresăm respectuoasa rugăminte ca, în măsura în care veţi aprecia şi Dumneavoastră utilă propunerea noastră, să o direcţionaţi pe căile instituţionale, care vă stau la îndemână, spre a dobândi consacrare legislativă. În considerarea realităţii concrete existente în prezent, constând în aceea că un număr impresionant de cetăţeni români, de ordinul milioanelor, se află în diaspora, fără a exista o evidenţă clară a acestor cetăţeni în bazele de date ale autorităţilor competente ale Statului român, propunerea, pe care înţelegem să v-o adresem, are în vedere adoptarea unei Legi, prin care să se înfiinţeze un „Registru al Cetăţenilor Români din Străinătate” şi să se stabilească toate aspectele, substanţiale şi procedurale, presupuse de existenţa unui astfel de Registru, respectiv autoritatea statală, care să ţină respectivul Registru. Am pornit de la urmatoarele premise: Legislaţia în vigoare din România, nu conţine  prevederi in acest sens, neexistând un mecanism statistic prin care se poate înregistra rapid atât numarul persoanelor care calătoresc peste hotare pentru o perioada mai mare de 12 luni ,cât si pentru cetatenii care se intorc  definitiv in România.Mai nou se verifică  in aceasta perioadă de criză si transferul unui numar insemnat  de persoane,(insa necunoscut) dintr-o tară straină (Spania,Italia,Grecia) in alte locatii mai putin afectate economic(Germania,Anglia). Expunere de motive: Ce se doreşte a fi „Registrul Cetăţenilor Români din Străinătate”- “RCRS”? RCRS  va reprezenta ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români, rezultate în urma procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului, structurii şi mişcării populaţiei în afara graniţelor ţării. Va conţine datele  cetăţenilor români, care vor declara prezenţa lor şi a familiilor lor în străinătate, pentru o perioadă mai mare de 12 luni . Propunerea legislativă de faţă încearcă să introducă o procedură de monitorizare a migraţiei române în toată lumea. Am avut în vedere preluarea unor idei din acte normative  existentente în legislaţia din Spania si Italia, ţări care în trecut s-au confruntat cu un fenomen al migraţiei, asemănător realităţii româneşti din prezent. Lipsa din legislaţia noastră a unui cadru juridic, statistic, unitar si modern, adaptat la realităţile societăţii româneşti, din ţară şi din străinătate, face practic imposibilă cunoaşterea,  în timp real şi exact, a numărului românilor din străinătate, datele în urma unui eventual recensământ nefiind relevante, privind fenomenul în asamblu al migraţiei. Acest organism poate fi împărţit în patru secţiuni: 1.naşteri şi căsătorii; 2.generale; 3.decese şi cetăţenie; 4.reprezentare juridică. Intocmirea si actualizarea se va face de catre Ministerul Afacerilor Externe ,prin misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.Gestionarea si valorificarea datelor din RCSR se va face de catre Ministerul Administratiei si Internelor,prin Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor si de catre serviciile publice comunitare de evidenta a populatiei. Se vor înscrie în RCRS : -cetăţenii care îsi transferă reședința sau domiciliul în străinătate pentru perioade mai mari de 12 luni; -cetăţenii cu domiciliul în afara graniţelor fie pentru că sunt născuţi în străinătate fie pentru că au  redobândit cetăţenia română (cetățeni români, originari din fostele teritorii românești Serbia, Ucraina, Macedonia, Albania, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Grecia şi alte ţări si cei aproximativ 445 000 de cetățeni moldoveni care au dobândit cetățenia română ); -persoane aflate  într-un stat străin fără rezidenţă, cu menţiunea “non –rezident”. Nu trebuie să se înscrie în RCRS: -cetăţenii care călătoresc în străinătate, pentru o perioadă mai mică de un an; -lucrătorii sezonieri; -angajaţii care deservesc statul român peste hotare -militarii din armata română, în serviciu, cu birouri şi structurile NATO, răspândite în străinătate. Radierea din registrul RCRS are loc: a) odată cu revenirea la reşedinţa din România; b) în caz de deces; c) pentru pierderea cetăţeniei române. Înscrierea în RCRS este un drept şi o îndatorire cetăţenească şi formează baza pentru o serie de servicii furnizate de reprezentanțele consulare în străinătate, oferind şi posibilitatea îmbunătăţirii exercitării drepturilor electorale. Certificatul de Rezidenţă, emis de către autoritatea consulară, va servi drept dovadă oficială a perioadei de rezidenţă peste hotare. Va facilita anumite proceduri vamale, în ceea ce priveşte introducerea în ţară a unor mărfuri, atunci când  se doreşte restabilirea rezidenţei în România.

Pavel Croitoru: Un Roman ce crede in Alianta si Respect AR

"Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ti da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc ca afișarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragostea pentru țară, un om care este decis ca în interesul țării sa-si sacrifice propria existența nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta” Corneliu Coposu Un roman ce crede in romani. Un roman de calitate "000" as spune eu....acolo unde se afla creste dorinta de a creea, de a spera si de a transforma visele in realitate. Comunitatea romaneasca si drepturile acestei comunitati pentru Pavel Croitoru sunt o realitate. Munca de echipa il caracterizeaza iar citatul de mai sus este tabloul ce il infatiseaza asa cum este si in realitate.

Membru Fondator Alianta Romanilor declara in Gazeta Romaneasca: "Inca de la inceput am plecat la drum cu colegul meu Adrian Chifu, consilier local la al doilea mandat si m-am bazat pe experienta sa. Am descoperit treptat valoarea colegilor mei cu care am fondat AR si vrem sa dam o speranta romanilor din Italia. Este un proiect nou, bine gandit dar greu de aplicat. Am toata incredera in colegii mei ca putem reusi.  Integrarea romanilor este importanta. Mai multi consilieri locali in scurt timp, folosind experienta colegilor consilieri Adrian Chifu si Adrian Ichim. Servicii gratuite oferite romanilor. Toate aceste lucruri se pot obtine mai usor din postura de reprezentat roman in primariile din Italia"

Inima calda a unei romance. Gabriela Visan

Mama,sotie si mai mult decat atat, o inima calda de romanca. 
Crede in comunitatea romaneasca si mai ales intr-o comunitate ce merita respect. 
Toate astea sunt dovedite prin implicare si dorinta de a schimba, dorinta de a fi alaturi de romani.  Un caracter puternic si o vointa extraordinara.  
 

" În calitate de româncă venită în Italia acum 16 ani, pot spune ca am asistat  la creșterea comunitatii noastre pe teritoriu si m-am implicat personal în realitățile ei. Îmi doresc schimbarea mentalității și a modului de a trai. Dacă noi romanii am invata sa fim mai solidari, respectuoși, activi, și mai puțin individualiști probabil am avea un trai mai bun pe meleag străin. Este necesara si indispensabila colaborarea, susținerea, schimbul de informații, implicarea comunitatii în activități socio culturale, educative și  afirmarea ei prin vot electoral. Invit pe fiecare sa participe activ la acțiunile și proiectele noastre.  
Cred în  : Romanii sunt uniti!  
Gabriela Visan Fondator - Presedinta Daci si Romani,  Valeggio sul Mincio 
Fondator Alianta Romanilor 

În simplitatea mea, doar român. Cristian Igescu

AVEM NEVOIE DE COMUNITATE.
Sfidele cărora va trebui să faca faţă A.R. sunt complexe, dar cea mai importantă cred , că este aceea de a rezista timpului,  de a fi percepută, ca o organizaţie serioasă, cu aderenţi , care cu adevărat  este implicată în organizarea comunităţilor româneşti, cu un program  şi obiective concrete care să răspundă problematicilor şi necesităţilor acestora.
Atât de discutată şi dorită integrare a românilor în Italia şi nu numai,  trebuie făcută împreună cu păstrarea identităţii noastre naţionale, pentru că numai aşa vom putea vorbi de integrare.  Fără păstrarea identităţii noastre, vom asista la o asimilare , care nu va produce nimic bun nici pentru societatea italiană şi nici pentru noi ca neam. Eu inţeleg pe cei pe care datorită unei experienţe mai puţin plăcute, odată imigraţi în Italia, nu au un trecut  de care să-şi amintească cu plăcere, drept care pentru ei nu există decât un individualism  total, distrugător, al competiţiei fără limite, în care nu există decât prezentul şi viitorul, în vederea unei ascensiuni fulminante,  atât sociale cât şi materiale. Cei pe care, nu-i înteleg sunt mulţi, dintre intelectuali, care de cele mai multe ori sunt inexistenţi , fiind de un individualism pragmatic la nimic folositor ideii de comunitate, iar atunci când o fac,  uită să se facă înţeleşi şi percepuţi ca persoane ce în mod real vor să-şi ajute semenii, şi sunt receptaţi ca unii care nu vor scape nici un prilej pentru a-şi arăta superioritatea,  fără a contribui real la organizarea şi progresul comunităţii . Şi totuşi avem nevoie de comunitate, pentru a nu ne pierde identitatea, pentru a ne ajuta, chiar şi pentru a ne apăra interesele dacă va fi vreodată nevoie. Sunt convins că pâna la urmă vom reuşi să construim o comunitate romanească , structurată şi funcţională, nu va fi uşor, probabil va fi realizată de sutele de mii de românii prezenţi în Italia, oamenii simpli, prin muncă şi sacrificii , dar iubitori de neam şi Dumnezeu.

Adrian Nita: Romanii din Italia. Unitate si respect



sursa : Gazeta Romaneasca din Italia Se spune ca doua maini nu vor putea cuprinde frunzele ce cad din copac toamna dar o suta, o mie, un milion cu siguranta o vor putea face. Imi doresc asta, imi doresc ca impreuna sa cuprindem acele frunze. Trebuie sa invatam din experiente, din trairi si mai mult decat atat sa actionam.  Stim toti fara nici o indoiala ca avem nevoie unul de celalalt pentru asta va trebui sa incepem sa ne ascultam si ba mai mult sa actionam. Nu trebuie sa existe o teama de a pasi mai departe, nu trebuie sa ne ascundem de ceea ce suntem.Avem nevoie sa ascultam si sa fim ascultati.  Am invatat sa facem sacrificii si ne-am adaptat sa fim sacrificati dar ma intreb, copii nostrii merita asta? Sacrificiul nostru nu poate fi gratuit si nici uitat. Cautam sa vedem cine a gresit si unde s-a gresit. Inutil atata timp cat nu actionam. Cadem in plasa presei si aici ma refer la cea din Italia. Sa nu uitam insa ca acesta e rolul lor si vom fi in centrul atentie atata timp cat anumite personaje politice din Italia vor putea urca pe scara ierarhica folosindu-se in mod repetat de un fapt real...imigratia. Referitor la asta marturisesc ca nu sunt de acord cu faptul ca suntem numiti "comunitatea romanilor din Italia". Suntem o comunitate a romanilor in EUROPA. Partener loial si partener cu drepturi egale. Pentru fluxul de imigratie nu suntem vinovati dar asta stim deja si se poate observa cu mare usurinta. Existam si ne adaptam.  Nu putem sa existam doar in cronica neagra a presei doar ptr faptul ca producem audienta, rating si de fapt  se omit o multitudine de alte realitati. Sa judecam persoana si nu grupul asociativ din care aceasta  face  parte , in baza identitatii sale etnice sau religioase. Am spus si ma repet, sa judecam persoana si nu o natie sau o religie.  Sa vorbim si despre politica... Politica inseamna organizare iar pentru faptul ca altii au inteles cu totul altceva asta nu inseamna ca ea, politica, nu trebuie sa existe. Pentru mine politica, organizarea, prima data se face in propria familie si daca acolo exista respect si o buna organizare, acea familie nu poate decat sa reprezinte un model. Un model de prosperitate si de o buna conduita in societate. Pentru noi cei din Alianta comunitatea inseamna o familie, cu bune si cu rele. Nu putem renunta la aceasta familie si nici nu o putem respinge. Un obiectiv important pentru mine dar care stiu ca va fi posibil doar cu ajutorul tuturor este schimbarea de imagine a comunitatii noastre. Meritam mai mult respect si meritam sa fim si ascultati. Salut pe aceasta cale Asociatiile romanesti care prin activitatea lor reprezinta imaginea  noastra si da un plus de valoare comunitatii noastre. Acum este si randul politicului sa vina alaturi de aceste asociatii si impreuna avand un interes comun cu siguranta va iesi un rezultat foarte bun. Se vorbeste de identitate...Identitatea noastra nu o va putea schimba nimeni oricat s-ar dori asta. Trebuie sa fim constienti ca nu o putem ascunde si cu siguranta trebuie sa fim mandrii de asta. Sa incetam sa ne mai aratam cu degetul si sa renuntam la atacuri inutile. Tot ceea ce spunem poate fi folosit impotriva noastra. Sa nu mai judecam trecutul, sa traim prezentul si sa ne intereseze viitorul.  Inchei prin a multumi colegilor mei si sunt sigur ca acel moment in care va domni respectul a sosit. Unul din obiectivele mele este de a schimba imaginea romanilor pe teritoriul european dar nu voi reusi....da din pacate nu voi reusi de unul singur dar intreaga familie cu siguranta vom reusi.  O familie, un gand, o voce! Alianta Romanilor!

Registrul Românilor din Străinătate – propunere legislativă

Președinției României, Guvernului, Senatului, Camerei Deputaților, Ministerului Administrației și Internelor   
Propunere legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
 “Registrul Cetatenilor Români din Străinătate” (RCRS)

                      
              Asociatia politica „Alleanza dei Romeni” – „Alianța Românilor”, cu sediul in Torino- Italia,fondată conform Art. 36 Codice Civile și Art. 18 și 49 din Constitutia italiana ,    cu aleasă consideraţie, sincer respect şi încredere pentru Domniile-Voastre,
vă transmitem prezenta scrisoare, care conţine o propunere de lege ferenda, pe care, din perspectiva noastra , de cetăţeni români, aflaţi în prezent în străinătate, o considerăm utilă şi necesară a intra în reglementarea normativă a Statului român.
Aşadar, vă adresăm respectuoasa rugăminte ca, în măsura în care veţi aprecia şi Dumneavoastră utilă propunerea noastră, să o direcţionaţi pe căile instituţionale, care vă stau la îndemână, spre a dobândi consacrare legislativă.
În considerarea realităţii concrete existente în prezent, constând în aceea că un număr impresionant de cetăţeni români, de ordinul milioanelor, se află în diaspora, fără a exista o evidenţă clară a acestor cetăţeni în bazele de date ale autorităţilor competente ale Statului român, propunerea, pe care înţelegem să v-o adresem, are în vedere adoptarea unei Legi, prin care să se înfiinţeze un „Registru al Cetăţenilor Români din Străinătate” şi să se stabilească toate aspectele, substanţiale şi procedurale, presupuse de existenţa unui astfel de Registru, respectiv autoritatea statală, care să ţină respectivul Registru.
Am pornit de la urmatoarele premise:
Legislaţia în vigoare din România, nu conţine  prevederi in acest sens, neexistând un mecanism statistic prin care se poate înregistra rapid atât numarul persoanelor care calătoresc peste hotare pentru o perioada mai mare de 12 luni ,cât si pentru cetatenii care se intorc  definitiv in România.Mai nou se verifică  in aceasta perioadă de criză si transferul unui numar insemnat  de persoane,(insa necunoscut) dintr-o tară straină (Spania,Italia,Grecia) in alte locatii mai putin afectate economic(Germania,Anglia).
Expunere de motive:
Ce se doreşte a fi „Registrul Cetăţenilor Români din Străinătate”- “RCRS”?
RCRS  va reprezenta ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români, rezultate în urma procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului, structurii şi mişcării populaţiei în afara graniţelor ţării. Va conţine datele  cetăţenilor români, care vor declara prezenţa lor şi a familiilor lor în străinătate, pentru o perioadă mai mare de 12 luni .
Propunerea legislativă de faţă încearcă să introducă o procedură de monitorizare a migraţiei române în toată lumea. Am avut în vedere preluarea unor idei din acte normative  existentente în legislaţia din Spania si Italia, ţări care în trecut s-au confruntat cu un fenomen al migraţiei, asemănător realităţii româneşti din prezent. Lipsa din legislaţia noastră a unui cadru juridic, statistic, unitar si modern, adaptat la realităţile societăţii româneşti, din ţară şi din străinătate, face practic imposibilă cunoaşterea,  în timp real şi exact, a numărului românilor din străinătate, datele în urma unui eventual recensământ nefiind relevante, privind fenomenul în asamblu al migraţiei.
Acest organism poate fi împărţit în patru secţiuni:
1.naşteri şi căsătorii;
2.generale;
3.decese şi cetăţenie;
4.reprezentare juridică.
Intocmirea si actualizarea se va face de catre Ministerul Afacerilor Externe ,prin misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.Gestionarea si valorificarea datelor din RCSR se va face de catre Ministerul Administratiei si Internelor,prin Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor si de catre serviciile publice comunitare de evidenta a populatiei.
Se vor înscrie în RCRS :
-cetăţenii care îsi transferă reședința sau domiciliul în străinătate pentru perioade mai mari de 12 luni;
-cetăţenii cu domiciliul în afara graniţelor fie pentru că sunt născuţi în străinătate fie pentru că au  redobândit cetăţenia română (cetățeni români, originari din fostele teritorii românești Serbia, Ucraina, Macedonia, Albania, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Grecia şi alte ţări si cei aproximativ 445 000 de cetățeni moldoveni care au dobândit cetățenia română );
-persoane aflate  într-un stat străin fără rezidenţă, cu menţiunea “non –rezident”.
Nu trebuie să se înscrie în RCRS:
-cetăţenii care călătoresc în străinătate, pentru o perioadă mai mică de un an;
-lucrătorii sezonieri;
-angajaţii care deservesc statul român peste hotare
-militarii din armata română, în serviciu, cu birouri şi structurile NATO, răspândite în străinătate.
Radierea din registrul RCRS are loc:
a) odată cu revenirea la reşedinţa din România;
b) în caz de deces;
c) pentru pierderea cetăţeniei române.
Înscrierea în RCRS este un drept şi o îndatorire cetăţenească şi formează baza pentru o serie de servicii furnizate de reprezentanțele consulare în străinătate, oferind şi posibilitatea îmbunătăţirii exercitării drepturilor electorale.
Certificatul de Rezidenţă, emis de către autoritatea consulară, va servi drept dovadă oficială a perioadei de rezidenţă peste hotare. Va facilita anumite proceduri vamale, în ceea ce priveşte introducerea în ţară a unor mărfuri, atunci când  se doreşte restabilirea rezidenţei în România.
Pentru alte eventuale aspecte vă stam la dispoziţie .
În sensul premiselor arătate,  propunem (anexam) ca modele de inspiraţie normativă  Registrele civile spaniol şi italian.
Registrul Civil spaniol :
http://www.astic.es/sites/default/files/articulosboletic/mono_4_1.pdf
Model formular (spaniol):
http://www.exteriores.gob.es/Portal/es/ServiciosAlCiudadano/SiEstasEnElExtranjero/Documents/Hoja%20declaratoria%20de%20datos%20para%20defunciones.pdf
http://www.exteriores.gob.es/Portal/es/ServiciosAlCiudadano/SiEstasEnElExtranjero/Documents/Hoja%20declaratoria%20de%20datos%20para%20matromonio.pdf
Model Registru Civil italian :
http://www.esteri.it/MAE/normative/leg27.10.88.pdf
http://www.esteri.it/mae/it/italiani_nel_mondo/serviziconsolari/aire.html
http://servizidemografici.interno.it/sites/default/files/DPR%20n.%20323_1989%20aire_0.pdf   
Opiniile persoanelor interesate de această propunere legislativă pot fi trimise la adresa de E- mail :   filip_vasile2000@yahoo.co
 
O4/03/2015
Initiator,
                                                                                       Vasile Filip ,Italia-Torino

Imagine şi adevăr. Românii din Italia.

Comunitatea românească din Italia este o comunitate puternică sau nu?
Comunitatea românească din Italia are puterea sa se organizeze şi să demonstreze faptul că este unită şi poate face față tuturor problemelor? Dar de fapt unde sunt problemele?
Observăm atât pe rețelele de socializare cât şi in afara acestora că cerem....mai mult respect din partea statului Italian, ajutor din partea României, să nu ne pierdem "Identitatea", să avem reprezentanți peste tot, să ne ajutăm mai mult între noi şi lista poate continua la nesfârşit.
Păi dragii mei, cerem cam multe. Cerem dar fără sa ne recunoaştem greşelile, fără sa ne ascultăm părerile şi mai ales fără sa ne acceptăm unii pe alții.
Eu zic aşa ... să vedem ce putem repara, ce putem consolida şi mai ales ce putem construi.
Primul şi cel mai important lucru e să ne schimbăm imaginea. Este foarte important să avem o imagine bună, puternică si demnă de respect. Respect??
Şi iată că am ajuns intr-un punct fierbinte. Respectul... Atâta timp cât ne vom judeca orice mişcare şi orice pas pe care îl facem fiecare dintre noi cu siguranță nu vom reuşi.
Avem zeci de asociații cu activitați bune şi foarte bune. Jos pălăria pentru ele şi la cât mai multe activitați frumoase dar ele se opresc aici...în interiorul comunitații şi nu poate merge mai departe. Italienii privesc şi  cu siguranță vor trece mai departe. Nu le schimbă nici părerea față de noi şi nici nu ne vor iubi mai mult decât ieri. Facem spectacole, dansăm, recităm poezii şi asta este foarte bine...toate astea în ideea păstrări "Identității" şi ba mai mult spre promovarea acesteia. Mă întreb...cui o promovăm? Nouă?? Apar mesaje că ne vindem identitatea sau că ne este furată. Cine o cumpără fraților sau cine să ne-o fure? Cu identitatea asta te naşti şi cu ea mori să ne fie clar. Copiilor noştri trebuie sa le facem cunoscute tradițiile cât şi istoria țării noastre. Avem această obligație dar să nu cădem în panta cealaltă şi să îi forțăm ca la întrunirile, adunările noastre să ne recite şi să nu care cumva să greşească să vorbească în italiană "că ne facem dom'le de râs" atâta timp cât ei sunt la şcoală 8 ore şi vorbesc numai italiană. Aruncăm în față copiii să ne recite şi să le spunem cât sunt de buni de parcă ceilalți nu sunt. Ne lăudăm între noi că suntem mai români decât românii cea ce este adevărat. Dragostea față de țară creşte direct proporțional cu distanța ce ne desparte. Dar.... întodeauna există un dar... Dragostea față de semenii noştri unde este? Ne privim cu suspiciune, ne judecăm şi ne spunem unul altuia că "aşa-i românul". Păi cum ai vrea să fie? Aşa-i românul...aşa-i italianul...aşa-i francezul, etc. Cu bune şi cu rele aşa suntem noi dar dacă nu ne vom accepta nu vom reuşi niciodată să fim uniți şi organizați. Cădem în capcana "Ştirilor de la ora 5" şi in acuzele aduse de presa Italiană care nu fac altceva decât să creeze o imagine denigratoare tuturor comunităților ascunzând problemele economice şi sociale pe care le au. Nu mai vorbim de impotența justiției şi incapacitatea lor. Acesta este un fapt real şi nu se intâmplă de acum ci de înaintea sosirii noastre pe aceste meleaguri.
Păi să ne învățăm noi apoi să îi învățăm şi pe ei că fiecare dintre noi e responsabil de ceea ce face indiferent de naționalitate.
Pe facebook e o întreagă poveste. Ne corectăm greşelile şi ne acuzăm că nu ştim să scriem corect gramatical. Hai să fim serioşi... nu ne înțelegem acum pentru faptul că scriem fără diacritice sau se omit cratimile!!! Eu spun că mai important e mesajul pe care îl primeşti şi "Băi inteligentule care eşti...acea badantă care mai scrie între două reprize de şters la fund şi una de spălat pe jos are timp să îți pună ție liniuța şi căciulița că de altfel nu o înțelegi" Sacrificiul "badantelor" nu are nevoie de căciulițe şi nici de liniuțe.
Om fi noi inteligenții europei. Să stăm cu teama de a scrie că vor sării alții să ne tragă de urechiuşe. Apropo...eu accept orice observație referitor la greşeli gramaticale şi ortografice dar cu condiția că ați înțeles mesajul. ;-)
Alte comentarii cum că ne-am fi uitat limba. Limba nu se uită niciodată dar este inevitabil să nu îți mai scape câte un porumbel italian pe gură. Şi ce mai stau vânătorii la pândă!!! (Aici nu ne referim la cei ce exagerează :-) )
Să ne uităm puțin în urmă şi să ne gândim la cei ce plecau la studii in Franța. "Furculision şi lingurision" spuneau cei ce rămâneau acasă. Era o mândrie. Acum e "mistria" şi "cariola" dar tot o mândrie trebuie să fie şi nu o ocazie de a ataca şi a acuza că ne-am fi pierdut identitatea.
Acum câteva săptămâni in urmă apăruse un articol, un zvon referitor la maşinile înmatriculate in România şi la libera circulație pe teritoriul Italian a celor ce au domiciliul stabil în Italia. Bun...toate bune şi frumoase. Înțeleg asta...motive economice....criză...şi în mod automat încercăm să profităm de anumite tertipuri financiare fără a ține cont de cum ne privesc italienii ba mai mult se trezeşte o persoană să trimită o scrisoare către autorități întrebarea dacă mai putem "păcăli" statul Italian ca mai apoi să ne liniştească pe fb. că nu există nici un pericol şi fapta lui e de toată lauda. Trebuie să înțelegem un lucru....Tot ceea ce spunem poate fi folosit împotriva noastră şi dacă nu dăm dovadă de corectitudine nu putem pretinde corectitudine.
Mai sunt cei care cred că munca la negru îi poate îmbogăți....sau "dar ce bă, sunt prost eu să le plătesc eu taxe la broscarii ăştia" . Păi eu zic că te furi singur şi mai ales îl laşi pe cel ce te-a "angajat" să te fure. Cel ce se îmbogățeste este el şi nu tu.
Avem aici filiale ale partidelor politice din România. Ce minuneeee! Fără ele nu ştiu zău ce ne-am fi făcut. Din câte ştiu italienii nu au dus în America politica din Italia şi nici noi, în România, nu am fi de acord cu o filială a unui partid comunist chinez. Nu ştiu zău care e scopul şi durata lor aici atâta timp cât au probleme de imagine în România. Chiar credeți că ne vor întinde mâna prieteniei şi vor duce acasă toți copilaşii să trăiască bine? Hmmm!!! Mă îndoiesc.
Sunt vinovați pentru trădare şi dezbinare şi voi vreți să reprezinte imaginea diasporei în Europa?
Adevărat e că avem nevoie de o asociație cu caracter politic aici, cu noi şi pentru noi dar nu cum se trezesc unii campionii la ironie şi care nu fac altceva decât să scuipe venin atunci când apare "concurența". Eu nu m-aş supăra să fie vreo două, trei iar noi românii sa alegem. Înscrieți-vă...doar aşa putem arăta că ne interesează şi putem cere să fim respectați. Înscrieți-vă acolo unde simțimți că aparțineți. Dacă considerați că ați dat greş nu e nimic, schimbați. Nu putem spune că vrem reprezentanți când nici nu ne implicăm.
Spunea cineva că trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt dar nu spunea şi cum. Se cere să ne ajutăm financiar....păi nu se poate când 85% sunt cu probleme financiare, copii la şcoală, chirii...etc. Riscăm să devenim o comunitate tip caritas şi nu cred că ne caracterizează.
În concluzie....să ne schimbăm imaginea...să fim corecți față de noi, față de statul gazdă, să ne implicăm mai mult pe plan politic aici.
Să nu ne mai împroşcăm cu noroi între noi.
Tot ceea ce spunem poate fi folosit împotriva noastră. Aşa că să gândim de două ori înainte de a lovi cu cuvintele.
După ce ne rezolvăm problemele interne o să vedeți cum plecăm la "luptă". Luptă? Da lupta pentru imaginea ta, pentru imaginea noastră.
Problemele noastre sunt aici şi nu ne va apăra nici guvernul, nici parlamentul României.
Eu unul sunt mândru că sunt român dar dacă printre voi sunt cei ce se ascund, ajutații să nu se mai ascundă. Cum? Prin faptele voastre.
Sunt sigur ca vor fi păreri pro şi contra la cele scrise aici dar asta e bine pentru că suntem liberi să avem păreri, opinii şi cu ocazia asta vă asigur că aceste rânduri nu reprezintă un atac împotriva comunitații. Rog să îmi fie respectată opinia dar sper că m-am făcut înțeles pe cât posibil.
Sunt sigur că dintre voi se vor întreba "dar cine mai e şi ăsta şi cine l-a pus să scrie bazaconiile astea"?
Aşa mi-a venit şi asta pentru că sunt unul căruia îi pasă.
N.N.
sursa: romanidiaspora.blogspot.com

Alianța Românilor (AR) din Italia, solidară cu românii din UK

Alianta Românilor (AR), noua
mișcare politică a românilor din Italia, a exprimat, într-un comunicat remis redacției noastre, solidaritatea faţă de comunitatea românească din Anglia, în urma documentarului transmis de postul de televiziune Channel 4.



«Suntem solidari cu românii ce au protestat, în faţa postului de televiziune, în ziua de duminică 22/02/2015 şi susţinem scoaterea materialului de pe post. Documentarul postului de televiziune nu are nici o relevanţă şi nici nu reprezintă imaginea unei comunităţi în Europa.

Fiecare stat, fiecare comunitate ține atât la identitate, cât şi la promovarea imaginii în Europa.

Aceste materiale nu fac decât să denigreze o imagine pentru a promova o alta. Nu ne victimizăm, dar nici nu dorim o informare greşită a opiniei publice asupra comunităţilor româneşti din Europa. Dorim ca relaţiile dintre comunităţile noastre să fie bazate pe respect şi o foarte bună colaborare.

Cu această ocazie dorim să comunicăm și indignarea noastră faţă de europarlamentarul Gianluca Buonanno (Lega Nord), faţă de declaraţiile făcute de acesta pe postul de radio "Radio24" ("i romeni uccidono, massacrano e rubano per quattro soldi"). Sperăm ca aceste episoade să nu influenţeze în mod negativ opinia publică şi nici ca aceste declaraţii să fie o strategie a anumitor personaje politice pentru a urca în ierarhia politică.», se spune în mesajul Alianței Românilor.

 Adrian Chifu, consilier local la Verbania și membru fondator al AR, ne-a declarat:

«Românii din străinătate mereu au fost “carne de tun” în bătăliile electorale din România şi din ţările unde trăiesc. Suntem solidari cu românii din Londra şi-i felicit pentru gestul lor. Românii trebuie să se unească în anumite momente aşa cum au făcut-o pe 16 noiembrie 2014.

În Italia, românii au fost mereu caracterizaţi printre cuvintele mesajului politic al Ligii Nordului, de mulţi ani. Sunt împotriva xenofobiei şi a rasismului şi voi încerca pe toate căile să protestez. Mereu voi lua atitudine pentru stoparea acestor acte de xenofobie.

În semn de protest am decis să nu mai fac parte din coaliţiile politice unde sunt partide extremiste. Pe timp de criză, aceste partide extremiste sunt în creştere iar politicienii găsesc vinovaţi, arătând cu degetul către comunitatea românească, în loc să caute vinovaţii în altă parte. STOP! Trebuie să reacţionăm.

sursa: gazeta romaneasca

"Alianta Romanilor"

Astăzi 06- februarie-2015  a fost publicat anunțul înfintării unei ”mișcări politice” a românilor din Italia, formațiune denumită ”Alianța românilor”. Membrii fondatori ai ”noului partid” sunt cei care și-au depus demisia, la începutul săptămânii, din UDRI.

Iată și scurtul comunicat primit la redacție :

”Cu credință am decis fondarea mișcării politice "Alleanza dei Romeni" - "Alianța Românilor", fondată conform Art. 36 Codice Civile și Art. 18 și 49 Costituzione Italiana. Dorim ca mișcarea noastră să fie o voce politică, care să reprezinte comunitatea noastră în viața politică italiană și să devină un partener real al politicii din Romania, pentru identificarea și realizarea unei politici eficiente și de interes pentru Diaspora Românească. Vă prezentăm simbolul nostru, împreună cu pagina noastră oficială.

Membri fondatori: Adrian Nita, Gabriela Visan, Adrian Ichim, Marius Dogaru, Chifu Adrian, Igescu Cristian, Pavel Croitoru.”

În zilele următoare vom publica un interviu cu membrii noului partid, despre motivele demisiei din UDRI precum și intențiile și proiectele noii formațiuni.
sursa:gazeta romaneasca

Verbania, evenimente socio-culturale românești de excepție , 18-20 octombrie



Pavel Croitoru, secretarul Uniunii Democrate a Românilor din Italia

Un factor unificator într-un context atât de plin de certuri şi ranchiună, reprezintă revelaţia politică a comunităţii din Italia. Pavel Croitoru, secretarul Uniunii Democrate a Românilor din Italia, are 40 de ani, vine din Iaşi şi este din 2004 în Italia.
În ţară a lucrat la Senatului României, la Consiliul Judeţean Iaşi şi a avut un post de conducere într-o fabrică de producţie în domeniul textil. Acum locuieşte la Baveno, la 12 km de Verbania şi la 30 de km de graniţa cu Elveţia, şi este colaborator domestic (grădinar) pentru o familie foarte înstărită din zonă. Este căsătorit, are o fetiţă de 4 ani, se defineşte un om simplu şi modest.
«Am plecat cu speranţa de a face ceva mai mult. În 2002 soţia mea lucra în Elveţia. Scopul nostru a fost să ajungem acolo... dar am rămas aici, la 30 km de Elveţia...»
Nicio urmă de regret nu se simte în tonul lui Pavel Croitoru. Pentru ce funcţii a lăsat în România, pentru ce ar fi putut avea în Elveţia... «Importantă este familia. Acum luptăm pentru viitorul copiilor, pentru un trai mai bun pentru ei.»
Un om de calitate nu se poate să nu se afirme şi de câteva luni, prezenţa lui Pavel Croitoru este constantă, la întâlnirile din Nord şi pe reţelele de socializare. Se distinge prin calmul discursului şi atitudinea împăciuitoare, încercând mereu să aplaneze conflictele. În spaţiul public al comunităţii româneşti, este secretarul general al Uniunii Democratice a Românilor din Italia (UDRI), până la primul congres al organizaţiei.
A revenit în politică, după 10 ani. În România a militat în PNŢCD, dar a fost dezamăgit. «După moartea SENIORULUI, lucrurile s-au denaturat şi guvernarea '96-2000 nu a fost pe măsură aşteptărilor românilor care ne-au acordat încrederea. Acum  sunt rupt de viaţă politică din România definitiv, de 10 ani.»
Pavel Croitoru, ai decis să te implici din nou în politică, în comunitatea românească din Italia. DE CE?
«Un exemplu pentru mine au fost Adrian Chifu şi Gheorghe Raica. Cu Adrian Chifu mă cunosc de 10 ani. M-am reactivat politic deoarece a devenit o necesitate să ne implicămcu toţii. Acum suntem cetăţeni europeni cu drepturi şi îndatoriri, iar românii au nevoie de reprezentanţi şi oameni de bună credinţă să se pună în slujba lor, a comunităţii. Este un proiect pe termen mediu- lung.»
Se spune şi există şi probe că românii nu sunt uniţi. Când cineva face ceva, sar zece să demoleze ce-a făcut.
«Eu nu îmi permit să critic pe nimeni, dar politica făcută de comunitatea românească în Italianu a fost eficientă până acum. Privind rezultatele de la alegerile din mai şi cele precedente, a lipsit informaţia, comunicarea, strategia, eficienţa... »
Ce crezi că trebuie făcut?
«Cred că asociaţiile active în Italia trebuie să înţeleagă că primul lucru ce trebuie făcut este să se ducă o campanie de înscriere a cetăţenilor români rezidenţi în Italia pe listele electorale suplimentare. UDRI încearcă să abordeze toate asociaţiile în vederea realizării unui program comun cu care să ne prezentăm în faţa clasei politice în Italia. Pe facebook suntem toţi puternici, dar în realitate nu avem rezultate.
Când vom avea consilieri locali, vom vedea diferenţa!»
Care este obiectivul concret? Alegerile locale de anul viitor?
«Noi deja am început să identificăm persoane dornice să se pune în slujba comunităţilor româneşti în diferite localităţi din Piemonte, indiferent de opinia lor politică. Important este să fie un român care îşi iubeşte semenii. Avem în plan alegerile din Torino din 2016.»
Există mulţi GICĂ CONTRA...
«Nu ne interesează Gică Contra. UDRI lucrează cu cei ce doresc să fie de bună credinţă. Restul sunt vorbe, vorbe, vorbe. Eu am vorbit cu multe persoane din comunitatea noastră din Italia şi mulţi doresc o unire a românilor. Noi vom încerca şi sper să reuşim. Cred că se văd semnale bune în ultimele 6 luni. Suntem conştienţi că va fi greu, dar nu ne lăsăm!
În localităţile unde există asociaţii puternice active şi au intenţia de a avea un candidat, noi îl vom susţine.
Lucrurile au decurs bine, zic eu, şi am fost numit secretar general al UDRI până la primul congres. Gheorghe Raica este preşedinte, iar Adrian Chifu primvicepreşedinte. Suntem în formare, dar ne organizăm foarte repede. Avem filiale în mai multe oraşe, Valerica Ţarcă la Roma, Cristian Igescu la Torino, Cornelia Cioacă la Vercelli... Sunt şi alte zeci de persoane, preşedinţi de asociaţii, persoane implicate în politică şi care sunt alături de noi. »
Ce părere ai despre Congresul Românilor de Pretutindeni?
«Am auzit de acest congres. Este o iniţiativă bună, dar sper să fie şi eficientă. În sensul că desemnarea şi alegerea reprezentanţilor trebuie să fie pe criterii reale, nu pe primul venit sau înscris. Cred că domnul Bogdan Stanoevici are informaţii de la corpul diplomatic despre cine şi cum este activ în diaspora.»
Pe cine ai vedea ACUM că reprezentant al românilor din Italia?
«Vor fi mai mulţi, cu siguranţă. Cine sunt mai reprezentativi în diaspora decât consilierii aleşi? Aşadar consilierii aleşi prin vot democratic în primul rând şi apoi reprezentanţi ai asociaţiilor active din diaspora. Ca să dau câteva nume: Raica, Chifu, Pitiş, Mustăţea, Stănăşel, Răducescu...
Dar nu Congresul e important. Noi avem multe de făcut AICI. Eu am stat 10 ani mut şi am observat mereu această comunitate şi afirm cu tărie - nu am niciun scop personal - că trebuie să facă cineva ceva. Dacă nu noi, atunci cine? Există mulţi oameni de bună credinţă, modeşti şi oneşti care pot contribui la unirea românilor. »
Sorin Cehan

Receive All Free Updates Via Facebook.